Scopul este optimizarea alimentării cu gaze, prin îmbunătățirea parametrilor de debit și presiune, dar și reducerea costurilor de operare, prin eliminarea din ecuație a tarifului de distribuție.
Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, pregătește contractarea de la bănci a unui împrumut masiv, de 350 milioane euro,
Ion Sterian, directorul general al companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a reproșat public Comisiei Europene faptul că operatorului român i-a fost refuzată solicitarea de finanțare din Fondul de Modernizare al UE pentru proiecte de construire de conducte în valoare totală de peste jumătate de miliard de euro.
Bulgaria, Grecia și România vor aloca în bugetul lor garanții în valoare totală de 6 miliarde de euro pentru implementarea proiectului de conectivitate de transport și pentru conducte din orașul grecesc Salonic de la Marea Mediterană prin Kavala, Alexandroupolis, apoi prin orașele bulgărești Burgas și Varna, până în orașul românesc Constanța de pe litoralul Mării Negre, transmite publicația bulgară Mediapool, citată de Rador Radio România.
Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a depus aplicații la Ministerul Energiei pentru a obține finanțare din Fondul de Modernizare al UE pentru 7 proiecte investiționale, în valoare totală de peste jumătate de miliard de euro.
Compania de stat Transgaz, operatorul (OTS) sistemului național de transport de gaze naturale, a demara o procedură neangajantă de evaluare a cererii de capacitate de transport de hidrogen din România, așteptând răspunsuri din partea posibililor producători, consumatori și traderi.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport (SNT) al gazelor naturale, are în pregătire 3 proiecte de conducte noi, din care 2 au ca scop asigurarea alimentării viitoarelor centrale pe gaze ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), prevăzute de planul de restructurare și decarbonare a acestuia, iar cea de-a treia – flexibilizarea preluării producției offshore din Marea Neagră.
Operatorul de sistem și transport gaze din România, Transgaz, și-a arătat disponibilitatea de a-și trimite specialiștii de urgență în Turcia, pentru a ajuta la remedierea avariilor pe care cele 2 cutremure de luni le-au adus sistemului de transport gaze naturale.
Proceduri de rutină aplicate de ani de zile și care de regulă nu stârneau interes, le privim altfel astăzi, după șocul avariilor grave provocate de explozii submarine suspecte a fi fost provocate prin operațiuni de sabotaj de la gazoductul internațional Nord Stream 1. Acesta făcea legătura între imensele zăcăminte de gaze naturale ale Federației Ruse din Siberia și consumatorii din nord-vestul Europei și în prezent este complet scos din funcțiune, pe perioadă nedeterminată.
Distrigaz Sud Rețele, operatorul concesionar al rețelei de distribuție a gazelor naturale din București, pregătește lucrări de reabilitare a rețelei pe mai multe străzi din centrul Capitalei, compania-mamă a operatorului, Engie România din grupul francez omonim, lansând în acest scop o procedură de licitație deschisă pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție.
Zeci de localități din Ucraina și sute de mii de consumatori au rămas fără alimentare cu gaze naturale, din cauza avariilor la infrastructura de profil provocate de bombardamentele invadatorilor ruși, a transmis operatorul sistemului național ucrainean de transport al gazelor, LLC Gas TSO.
O divizie a NIGC (National Iranian Gas Company), gigantul iranian de stat al gazelor naturale, a semnat un memorandum de înțelegere cu o companie românească din sector, pentru a exporta în România servicii tehnice și inginerești legate de construcția de conducte de transport și distribuție, stații de comprimare și facilități de stocare a gazelor.
Uniunea Europeană intenționează ca în viitor să înceteze să mai finanțeze noi conducte de petrol și gaze, pe măsură ce se reorientează spre promovarea surselor de energie care sunt mai puțin dăunătoare pentru mediu, transmite DPA.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) cu peste 58% din acțiuni, solicitase Guvernului Cîțu, așa cum o făcuse în anii trecuți și față de Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, să se mulțumească cu dividende în cotă de 50% din profitul obținut în 2020, în condițiile în care SGG ceruse distribuirea de dividende de cel puțin 90% din câștig.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) cu peste 58% din acțiuni, solicită acum Guvernului Cîțu, așa cum a făcut-o în anii trecuți și față de Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, să se mulțumească cu dividende în cotă de 50% din profitul obținut în 2020, în condițiile în care SGG vrea distribuirea de dividende de cel puțin 90% din câștig.
Serbia se așteaptă să finalizeze construcția interconectorului de gaze cu Bulgaria până la începutul anului 2023, a declarat ministrul Energiei din Serbia, Zorana Mihajlović, citată de Budapest Business Journal.
Legea energiei a fost modificată pentru a se reglementa intrarea sub "tutela" Comisiei Europene și a legislației comunitare a tuturor acordurilor de interconectare a sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din state vecine nemembre ale Uniunii Europene, dar și pentru a se da posibilitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să coopereze și să se consulte cu instituțiile omoloage din aceste state pentru aplicarea normelor UE privind piața internă a gazelor.
Legea energiei ar putea fi modificată pentru a se reglementa intrarea sub "tutela" Comisiei Europene și a legislației comunitare a tuturor acordurilor de interconectare a sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din state vecine nemembre ale Uniunii Europene, dar și pentru a se da posibilitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să coopereze și să se consulte cu instituțiile omoloage din aceste state pentru aplicarea normelor UE privind piața internă a gazelor.
Compania elenă Corinth Pipeworks (CPW) va furniza țevile pentru realizarea rețelei de transport gaze naturale în cadrul proiectului Midia din largul Mării Negre, dezvoltat de Black Sea Oil & Gas (BSOG) în colaborare cu Petro Ventures Resources și Gas Plus International.
Ciprul și Egiptul au încheiat un acord care să permită construirea primei conducte submarine de transport de gaze naturale cipriote, prin Marea Mediterană, către Egipt, în vederea reexportării către Europa, relatează AFP.
SUA, dar și destule state europene, în special din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, văd proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom nu ca pe unul comercial, ci ca pe o investiție politică a Rusiei lui Vladimir Putin. Una menită nu doar să sporească dependența Europei față de gazele rusești, ci mai ales să submineze veniturile bugetare ale regimului pro-euroatlantic al Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict de la anexarea peninsulei Crimea în 2014.
Guvernul vrea să scutească companiile de stat Conpet și Transgaz, operatorii sistemelor naționale de transport al țițeiului și gazelor naturale, de tarifele de acces și utilizare percepute în prezent de administratorii drumurilor publice pentru lucrările de reabilitare a conductelor subterane de transport din zona drumurilor.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a finalizat cu succes procedura angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom.
Consumul casnic foarte mare, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, precum și decizia Gazprom, conform informațiilor Profit.ro, de a satisface doar 25% din cererea clienților din România au dus sistemul de transport al gazelor aproape de starea de risc. În aceste condiții, autoritățile au decis să oprească funcționarea unui mare consumator de gaze, respectiv centrala Brazi a OMV Petrom.
Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda primul său credit în lei către o companie din România, respectiv un împrumut echivalent cu 50 milioane euro, pentru Transgaz, bani care vor fi folosiți pentru proiectul conductei internaționale ce va interconecta sistemele de transport ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei (BRUA). Banca estimează că, astfel acordat, creditul va oferi Transgaz o mai mare flexibilitate în a evita riscurile cursului de schimb în finanțarea infrastructurii de gaze din regiune.